Ȋn zilele de MARŢI 30.11.2021 şi MIERCURI 01.12.2021, pe toate traseele se va circula în programele de DUMINICĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Comunicate
Planifică-ţi călătoria şi circulă cu autobuzul în Sibiu
Modul de accesare a informaţiilor referitoare la programul de transport public este unul dintre factorii definitorii ai deciziei de utilizare al acestei modalităţi de călătorie. Ca atare, în cele ce urmează, ne-am propus să facem o analiză şi în acelaşi timp o trecere în revistă a tuturor modalităţilor de accesare a informaţiilor referitoare la programele de circulaţie, pe care Tursib le oferă utilizatorilor transportului public din Sibiu.
ÎN ATENȚIA CĂLĂTORILOR!
În data de 24.11.2021, începând cu ora 14:00 și până la terminarea lucrărilor de asfaltare, se va restricţiona accesul autobuzelor spre zona centrelor comerciale Hornbach, Kaufland şi Prima Shopping Center.
Ca urmare, autobuzele de pe traseul 1 nu vor mai putea intra în staţia Hornbach
ÎN ATENȚIA CĂLĂTORILOR !
În data de 20.11.2021 între orele 06:00 şi 17:00, se va închide circulația pe str. Maramureşului între Str. Haţegului şi str. Bârsei pentru efectuarea unor lucrări la reţeaua de canalizare.
Ca urmare, autobuzele de pe traseele 16, 17, 113 şi 116 vor fi deviate astfel:
ÎN ATENȚIA CĂLĂTORILOR !
În data de 12.11.2021, începând cu ora 8:00 și până la terminarea lucrărilor, se va închide circulația pe str. Dimitrie Cantemir pentru lucrări de asfaltare a străzii.
Ca urmare, autobuzele de pe traseul 17 vor circula deviat astfel:
În atenția călătorilor!
În după masa zilei de astăzi, în intervalul orar 16:00-17:30, din cauza lucrărilor de asfaltare pe Calea Gusterintei autobuzele de pe traseele 8 si 12 nu au mai putut intra in zona Compa, ele intorcand la giratoriul Calea Gusteritei cu str. Otelarilor. Autobuzele de pe traseul 14 au acumulat intarzieri foarte mari.
Ne cerem scuze tuturor călătorilor cărora le-am creat neplăceri.
ANUNȚ!
Ȋn condiţiile în care se va decide ca şcolile din municipiul Sibiu să fie deschise cu prezenţă fizică începând de luni - 8 noiembrie, Tursib vă anunţă că cele şapte trasee şcolare vor funcţiona începând cu această dată.
Programul de transport îl găsiţi pe site-ul societăţii noastre https://tursib.ro/trasee, în aplicaţia Tur Sibiu, precum şi în staţiile de pe traseele şcolare.
Transportul bicicletelor către Păltiniş sistat până la primăvară
Începand cu data de 22.11.2022, remorca pentru biciclete utilizată pe traseul 22 către Păltiniş nu va mai circula.
Aceasta va fi repusă în circulaţie în primăvară, atunci când condiţiile meteorologice vor permite.
ÎN ATENȚIA CĂLĂTORILOR !
În data de 30.10.2021, în intervalele orare 7:30-14:00 și 14:30-18:00, se va închide circulația între Curmătură (Vila Briana) și intersecția cu DJ 106J (Călugăru), pentru desfășurarea competiției ,,Marele Premiu al Sibiului Viteză pe Traseu Montan”.
Ca urmare, programul de circulație al traseului 22 (Sibiu - Păltiniș ) se va modifica după cum urmează:
Tursib suspendă executarea traseelor şcolare pe perioada vacanţei
Ȋn urma şedinţei de criză pe tema pandemiei de la Cotroceni din data de 20 octombrie 2021, s-a decis că toți elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni în perioada 23.10 - 05.11.2021.
Ca atare, în această perioadă, traseele şcolare executate de Tursib vor fi suspendate, autobuzele urmând a fi alocate pe alte trasee, în vederea suplimentării capacităţii de transport.
![English [EN]](/assets/flag-en-f173d0c16e325ea0cc5fc2dcfc53f382bee8a4702b095a2a9c41f8b91f92e1b4.png)
![Deutsch [DE]](/assets/flag-de-fc86fe2c1739e87c87865b4f552f4e080ffb0042afbeec1852fb31c9511369f8.png)